Când este nevoie de intervenția logopedului?

Dacă ai un copil de 3-4 ani și ți-ai pus întrebarea asta, atunci articolul ăsta e pentru tine. Iată câteva semnale care ar trebui să te facă să apelezi la un logoped.

Aproape toți copiii stâlcesc cuvintele atunci când încep să vorbească, pronunțând unele sunete în locul altora, amestecând silabele în cuvintele mai lungi sau pronunțând doar o parte dintr-un cuvânt. Unele dintre aceste “probleme” pot persista până aproape de 6 ani. Cu toate acestea, până pe la 3 ani, o mare parte din ceea ce spune piticul tău trebuie să fie inteligibil pentru marea majoritate a persoanelor cu care intra în contact. Progresul trebuie să fie vizibil în timp.

logopedieCereți o evaluare logopedică, dacă piticul face oricare dintre lucrurile de mai jos:

  • Nu vorbește deloc sau folosește doar câteva cuvinte
  • Nu pronunță corect vocalele
  • Omite toate consoanele dintr-un cuvânt
  • Spune o dată un cuvânt, apoi nu-l mai folosește
  • Răspunde întrebărilor, repetându-le
  • Nu urmează indicații simple și nu pare să înțeleagă noțiunile de “în față”, “în spate”, “pe”, “sub”
  • Nu înțelege cerințe simple
  • Nu folosește corect pronumele
  • Încurcă genul persoanelor
  • Se bâlbâie
  • Nu face progrese de la lună la lună
  • Folosește altă limbă decât cea maternă, ( cuvinte învățate de la televizor sau de pe tabletă)
  • Nu repeta după adult, la cerere, sunete, silabe sau cuvinte simple
  • Are deja un diagnostic de tipul TSA

Cu cât intervenția începe mai devreme, cu atât șansele ca problemele să se corecteze mai repede cresc. Gândește-te cât de frustrant poate fi pentru un copil să nu fie înțeles de cei din jurul său atunci când vorbește.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s